ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Octavian Calmîc: „UE este principalul furnizor de investiții străine directe în Republica Moldova”

13:42 | 24.05.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană este principalul furnizor de Investiții Străine Directe (ISD) în Republica Moldova, 53,4 la sută din totalul ISD provin din UE. Numărul statelor membre ale UE care au investit în R. Moldova a ajuns la 28, printre primele fiind Olanda, Cipru, Franța, Spania, a declarat ieri vicepremierul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei întrevederi cu membrii delegației Adunării Parlamentare EURONEST, informează MOLDPRES.

Serviciul comunicare și relații publice al ministerului precizează că vicepremierul Calmîc a enumerat printre realizările importante și creșterea exporturilor și importurilor către țările UE și Comunitatea Statelor Independente. Numărul companiilor exportatoare în UE a ajuns la 1360, ceea ce reprezintă 60 la sută din numărul total de companii exportatoare, cu peste două mii poziții tarifare.

Octavian Calmîc a discutat cu reprezentanții AP EURONEST despre măsurile întreprinse în vederea accelerării asocierii politice și economice mai profunde între UE și țările partenere din est. „Asocierea cu Uniunea Europeană este o prioritate pentru Republica Moldova, iar în acest scop obiectivele de bază sînt realizarea accesului mai bun pe piață, eliminarea taxelor de import și export, precum și eliminarea altor bariere în domeniul comerțului”, a mai afirmat ministrul Economiei.

Republica Moldova a adoptat peste 14 mii de standarde europene/internaționale și a anulat peste 10 mii de standarde moldovenești conflictuale, dar și depășite ca termen. A fost adoptată o Lege nouă în domeniul achizițiilor publice, apropiat de sistemul european de achiziții publice, perfecționată politica antreprenorială și industrială. Ministrul a mai notat că a fost adoptată Legea privind energia electrică și gazele naturale, a fost redus prețul de import al gazelor naturale și energiei electrice cu circa 28 la sută, ceea ce a contribuit ulterior la diminuarea tarifelor pentru consumatorii casnici. De asemenea, au fost instituite Grupuri de coordonare de nivel înalt pentru piața energetică și interconectări la sistemele energetice.

Parteneri de dezvoltare au apreciat realizările obținute prin intermediul DCFTA și și-au exprimat interesul  pentru exportarea produselor autohtone pe piețele europene de desfacere, precum și pentru noile oportunități comercial preferențiale oferite de Zona Economică Liberă pentru investiții în Republica Moldova.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17003881

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!