ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O femeie din Edineţ a fost condamnată la noua ani de închisoare pentru escrocherie

15:38 | 24.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. O locuitoare a raionului Edineţ va sta nouă ani la închisoare fiind învinuită de escrocherie în proporţii deosebit de mari, notează MOLDPRES

Potrivit datelor Procuraturii Anticorupţie, în perioada 2007 – 2008, femeia, împreună cu fosta directoare a filialei unei bănci comerciale din Edineţ, a dobîndit credite în baza unor informaţii false. Astfel, cele două femei au prejudiciat instituţia financiară cu 320 mii de lei.

Recent, instanţa a decis aplicarea în cazul femei a unei pedepse cu închisoarea pe un termen de nouă ani. La momentul deliberării în instanţa de judecată, inculpata a părăsit sala de şedinţe, fiind ulterior anunţată în căutare.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!