ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Igor Dodon a avut la Budapesta o întrevedere cu omologul său ungar

14:10 | 26.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 mai. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru la Budapesta, șeful statului Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Ungariei, Janos Ader, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În cursul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-ungare, dar și perspectiva de dezvoltare a acestora pe viitor.

Președintele Republicii Moldova l-a felicitat pe Janos Ader cu împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre statele noastre, menționînd caracterul durabil al relaţiilor moldo-ungare, reflectat în consolidarea constantă a dialogului politic bilateral în toate domeniile, inclusiv la nivelul organizaţiilor internaționale.

Totodată, interlocutorii au discutat despre noile inițiative legislative de asigurare a transparenței finanțării ONG-urilor, păstrarea și consolidarea statalității țărilor noastre. ”Inițiativa promovată de partenerii noștri ungari față de finanțarea ONG-lor, provenită din străinătate, este foarte interesantă și cred că ar putea fi pusă în aplicare și în Moldova”, a menționat Igor Dodon.

De asemenea, șeful statului a remarcat interesul pentru consolidarea și extinderea raporturilor de cooperare în toate sferele de interes comun, inclusiv în cel economic, cultural, investițional etc.

Igor Dodon a adresat șefului statului maghiar invitația de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

img17003966

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!