ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statele Unite ale Americii exclud relaxarea sancțiunilor impuse Rusiei

09:40 | 27.05.2017 Categorie: Externe

Taormina, 27 mai /MOLDPRES/.Washingtonul exclude relaxarea sancțiunilor impuse Rusiei pentru rolul acesteia în criza ucraineană, a afirmat vineri un consilier al președintelui american, Donald Trump, în marja summitului G7 de la Taormina, în Italia, anunță AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.

"Nu relaxăm sancțiunile. Dacă ar trebui să facem ceva, probabil ne-am gîndi să fim mai duri cu Rusia", a declarat consilierul economic al liderului administrației de la Washington, Gary Cohn, care sugerase anterior că Statele Unite nu și-au definitivat poziția în legătură cu acest subiect.

"Președintele dorește menținerea sancțiunilor. Și a spus clar în ce condiții ar putea fi ridicate", a adăugat Gary Cohn.

"Nu vreau să existe nici cea mai mică îndoială cu privire la acest subiect", a insistat el.

Rusia este vizată de o serie de sancțiuni internaționale după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014 și sprijinul acordat rebelilor proruși din estul Ucrainei. Moscova dezminte însă un astfel de sprijin.

Vineri dimineață, înainte de deschiderea summitului de la Taormina, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a lansat un apel "tuturor membrilor G7" să reafirme politica de sancțiuni.

"De la ultimul nostru summit G7 din Japonia, nu am observat nimic care să justifice o schimbare a politicii de sancțiuni", a declarat el.

Conflictul din Ucraina a făcut peste 10.000 de morți în trei ani, reamintește AFP.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17003985

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!