ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cinci persoane au fost reținute în urma altercațiilor de la Piața Agroalimentară Centrală

11:56 | 19.06.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Cinci persoane au fost reținute în urma altercațiilor de săptămîna trecută de la Piața Agroalimentară Centrală din capitală, în rezultatul cărora au fost răniți trei polițiști. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful adjunct al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Silviu Mușuc, în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor primăriei capitalei, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Silviu Mușuc „o persoană a fost reținută pentru 30 de zile, una se află în arest la domiciliu, iar alte trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore și azi urmează să se decidă în privința prelungirii sau încetării mandatului de arestare preventivă a acestora”.

Persoanele care au atacat polițiștii riscă pînă la trei ani de închisoare. „În ultimele trei zile s-a intervenit pe străzile: Armenească, Mitropolitul Varlaam și ieri am ajuns la strada Tighina. Acțiunile au loc sistematic, întrucît din cauza vînzătorilor ambulanți este imposibil să te deplasez pe străzile centrale ala capitalei”, a spus Mușuc.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Poliției capitalei, Adrian Jovmir, a specificat că acțiunile de urmările penală încă continuă și nu este exclus că vor fi reținute și alte persoane. „Zilnic au loc razii, precum și mai multe măsuri de informare a vînzătorilor ambulanți”, a spus Jovmir.

Totodată, reprezentanți ai Pieţei Agroalimentare Centrale din capitală au menționat în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor primăriei capitalei că „începînd cu ziua de joi şi pînă la sfîrşitul săptămînii, în sectorul de legume şi fructe, locurile au fost epuizate. Totodată, în pavilionul din partea străzii Tighina mai sînt disponibile în jur de o sută de locuri”.

Mai mulţi vînzători ambulanți au atacat în dimineața de joi, 15 iunie, poliţiştii şi carabinierii veniţi să demonteze tarabele improvizate din zona străzilor Armenească şi Bulgară. În urma altercațiilor dintre vînzători și reprezentanții ordinii publice, trei polițiști au fost răniți.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază) 

img17004662

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!