ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pomicultorii moldoveni pot efectua vămuirea producției exportate pe piața rusă la orice post vamal din Rusia

08:57 | 04.07.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Exportatorii producției pomilegumicole din Republica Moldova pot solicita vămuirea acesteia la orice post vamal rusesc, autorizat pentru vămuirea mărfurilor, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al Serviciului Vamal.

Decizia privind anularea limitărilor cu privire la perfectarea vamală i-a fost comunicată Serviciului Vamal prin intermediul unei note informative, expediate de către Serviciul Federal Vamal al Federației Ruse.

Oportunitatea extinderii listei posturilor vamale pentru vămuirea producției pomilegumicole a fost abordată de către Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, în cadrul ultimelor sale întrevederi cu omologii din Rusia.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17005137

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!