ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CE va acorda 60 milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor rurale din Republica Moldova

15:43 | 04.07.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Comisia Europeană /CE/ va oferi 60 milioane de euro din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, potrivit unui proiect de acord privind inițierea negocierilor dintre Guvern și Uniunea Europeană asupra unui Acord de finanțare în sumă totală de 61,9 milioane de euro, aprobat astăzi de către Cabinetul de miniștri, informează MOLDPRES.

Circa 800 mii de euro pentru realizarea proiectului va acorda Agenția Austriacă de Dezvoltare, iar 1,1 milioane vor constitui mijloacele beneficiarilor.

Finanțările vor fi destinate asistenței tehnice în scopul dezvoltării și consolidării capacităților instituționale în procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE pe domenii, ca reforma administrației publice centrale, agricultura și dezvoltarea rurală, poliție și dezvoltarea frontierelor.

Investițiile UE vor fi utilizate pentru sprijinirea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv întreprinderile conduse de femei, în scopul sporirii potențialului de dezvoltare economică, diversificarea surselor de venit, îmbunătățirea mediului de afaceri din zonele rurale și contribuirea la îndeplinirea  standardelor UE în domeniul veterinar și siguranță alimentară.  Banii vor fi utilizați, de asemenea, pentru integrare în lanțurile valorice interne și globale pentru a valorifica Acordul de Asociere și cel de liber schimb, îmbunătățirea serviciilor și infrastructurii rurale de alimentare cu apă, precum și îmbunătățirea eficienței energetice în regiunile Republicii Moldova.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!