ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Georgia și Ucraina fac front comun pentru a-și elibera 'teritoriile ocupate' de Rusia

19:33 | 18.07.2017 Categorie: Externe

Tbilisi, 18 iul. /MOLDPRES/. Președintele Georgiei, Gheorghi Margvelașvili, și omologul său ucrainean Petro Poroșenko au creat marți la Tbilisi un Înalt Consiliu bilateral ce își propune ca obiectiv principal 'eliberarea teritoriilor ocupate' de Rusia și integrarea Georgiei și a Ucrainei în NATO și UE, informează agențiile AFP și EFE, preluate de AGERPRES și MOLDPRES.

'Ucraina și Georgia au în fața lor aceleași provocări. Nu vom permite nimănui să ne spună ce viitor trebuie să ne construim', a spus în timpul primei sale vizite în Georgia președintele Poroșenko, el descriind popoarele georgian și ucrainean drept 'victime ale agresiunii Rusiei'.

Președintele ucrainean a mulțumit cu acest prilej voluntarilor georgieni care participă la luptele împotriva separatiștilor proruși în estul Ucrainei. 'Ucrainenii își înclină capul în fața georgienilor care apără suveranitatea Ucrainei, cu convingerea că în acest fel ei luptă și pentru Georgia', a mai afirmat Poroșenko la conferința de presă comună cu Margvelașvili.

Acesta din urmă a spus la rîndul său — cu un ton puțin mai conciliant — că politica Rusiei 'constă în apărarea intereselor ei privilegiate, de unde rezultă instabilitate, tragedii umane și diviziuni între popoare'.

'Deși avem două regiuni ocupate (de către Rusia), dorim cooperare și prietenie', a adăugat președintele georgian, în timp ce țara sa depune eforturi de a restabili relațiile cu Rusia, rupte după războiul din anul 2008, în urma căruia provinciile georgiene Abhazia și Osetia de Sud au rămas sub controlul armatei ruse.

Margvelașvili a calificat drept 'istorică' vizita lui Poroșenko, președintele ucrainean urmînd să se deplaseze miercuri în zona așa-numitei 'linii de ocupație' ce desparte Osetia de Sud de restul teritoriului georgian.

(Editor M. Jantovan)

img17005586

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!