ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Albania a cerut ajutorul NATO pentru stingerea incendiilor

09:22 | 19.07.2017 Categorie: Externe

Tirana, 19 iul. /MOLDPRES/.Ministrul de interne Dritan Demiraj a anunțat marți că Albania a cerut ajutorul NATO și al țărilor vecine în lupta cu incendiile, transmite Xinhua, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.

"Albania este într-o situație de urgență, deoarece sînt peste 90 de incendii activate în întreaga țară", a spus ministrul, după un control pe teren, în nordul țării.

Potrivit lui Demiraj, deși au fost activate toate structurile pentru a face față situației, asistența NATO și a altor țări este vitală.

El a avertizat că împotriva incendiatorilor vor fi luate măsuri dure. Ministerul de interne de la Tirana afirmă că peste 70% din incendii au fost provocate intenționat.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17005589

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!