ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procurorii au trimis în judecată dosarul de învinuire a primarului Dorin Chirtoacă

14:54 | 21.07.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Procurorii au trimis astăzi în judecată dosarul de învinuire a primarului capitalei, Dorin Chirtoacă. Edilul va fi judecat pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, informează MOLDPRES.

Totodată, procurorii au solicitat Consiliului Municipal Chișinău (CMC) suspendarea din funcţie a primarului general pe durata procesului de judecată, pentru excluderea oricăror influenţe asupra martorilor, unii dintre care exercită anumite funcţii în Primăria Chişinău.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, în perioada 2014-2015, CMC a dispus desfăşurarea procedurii de selectare a companiei pentru amenajarea, organizarea şi gestionarea parcărilor cu plată în municipiul Chişinău. În primăvara anului 2015, reprezentantul companiei s-a întîlnit cu şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău, Igor Gamrețchi, căruia i-a cerut să intervină pe lîngă edilul capitalei pentru urgentarea concursului şi asigurarea cîştigării licitaţiei de către compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH.

Igor Gamrețchi i-a comunicat primarului despre propunerea omului de afaceri. Ulterior, acesta a înregistrat o companie off-shore în Cipru, care a devenit asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH cu o cotă de 26 la sută. Astfel, acele 26 la sută din veniturile companiei reprezentau acea recompensă pentru semnarea contractului de parteneriat public-privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria capitalei, dintre care 13 procente îi reveneau primarului şi alte 13 la sută şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie.

După ce compania din Cipru a devenit asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH, primarul a dat indicaţii pentru iniţierea licitaţiei, iar compania numită devine cîştigătoare. De asemenea, tot la indicaţiile edilului, viceprimarul a semnat contractul fără avizul CMC, iar Dorin Chirtoacă a dispus începerea lucrărilor de proiectare, avizînd pozitiv certificatele de urbanism.

În prezent, primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, este cercetat în stare de arest la domiciliu.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!