ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Operațiunile cu cardurile emise în R. Moldova au crescut cu peste 17 la sută în trimestrul doi

14:33 | 11.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Tranzacțiile cu cardurile emise de băncile din Republica Moldova, efectuate pe piața locală, au crescut cu 17,2 la sută în trimestrul doi al acestui an față de perioada similară a anului trecut și au atins pentru prima dată o valoare trimestrială de aproape 11 miliarde de lei, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Operațiunile fără numerar cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară şi-au menținut în trimestrul doi tendința din ultimii cinci ani de creștere cu mult peste media pieţei. Achitările cu instrumente de plată electronică s-au majorat în aprilie-iunie cu 51,7 la sută faţă de perioada similară a anului precedent.

Este al doilea trimestru consecutiv cînd achitările cu carduri la POS terminale în rețelele comerciale sau alte unități au depășit un miliard de lei și au atins în cel de-al doilea trimestru nivelul de 1,1 miliarde de lei. Zilnic au fost efectuate în medie peste 42 mii de tranzacții de achitare cu cardul pentru servicii sau cumpărături, față de 27 mii în 2016.

Un număr de 15 794 POS terminale instalate în rețelele de magazine, benzinării şi alte unități de prestare a serviciilor sau comerț stau la dispoziția posesorilor celor circa 1,6 milioane de carduri aflate în circulație la sfîrșitul celui de-al doilea trimestru, potrivit datelor BNM.

Datele Băncii Naționale mai arată că operațiunile cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în străinătate au crescut cu 15.0 la sută. În aprilie-iunie 2017 peste hotare au fost efectuate operațiuni cu carduri emise de băncile moldovenești în valoare de peste 1 miliard 68 milioane de lei. O cifră impresionantă, de circa 85 la sută din totalul operațiunilor peste hotare, au reprezentat achitările cu cardul fără numerar.

Pe de altă parte, străinii sau moldovenii care au carduri emise în străinătate au cheltuit în Republica Moldova peste 1,63 miliarde de lei, cu peste 300 milioane mai mult decît în aprilie-iunie 2016.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17006151

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!