ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Investiții de peste 22 milioane USD au fost atrase în zonele economice libere, în primul semestru

11:06 | 12.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Investiții de peste 22 milioane de dolari SUA au fost atrase, în primul semestru al acestui an, în cele șapte zone economice libere și parcuri industriale din Republica Moldova. Prin urmare, volumul total al investițiilor s-a ridicat la 305,3 milioane dolari SUA, de la începutul activității acestora, informează MOLDPRES.

Serviciul de Comunicare și Relații Publice al Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) precizează că față de 1 iulie 2016 investițiile au crescut cu 26,5 la sută. Potrivit analizelor MEI, cea mai mare cotă a investițiilor, 36,4 la sută din total, revine zonei economice (ZEL) „Bălți”, după care urmează cu o cotă de 23 la sută ZEL „Ungheni-Business” și 22,1% în zona antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chişinău”.

Industria din zonele economice liberă înregistrează o creștere cu mult peste nivelul consemnat per totalul sectorului din țară. Cifra de vînzări a producției industriale a crescut cu 18,8 la sută, în prețuri curente față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Statisticile făcute publice vineri arată că industria Republicii Moldova a avut o evoluție anemică în primul trimestru, cu o creștere nesemnificativă de 0,3 la sută.

Cea mai mare parte a producției industriale fabricate în zonele economice libere, 84,0 la sută, a fost exportată, iar pe piața internă a Republicii Moldova au fost comercializate mărfuri în valoare de 48,6 milioane lei sau 2,1 la sută. În total, volumul exportului mărfurilor şi serviciilor din zonele economice libere, în perioada de referință, s-a majorat cu 23 la sută, pînă la 2 miliarde 111,9 milioane de lei. Cota zonelor economice libere în volumul exporturilor Republicii Moldova în primul semestru al anului curent, a constituit 10,6 la sută, comparativ cu 10,1% în perioada similară a anului 2016 și 8,5% în anul 2015.

Rezidenții zonelor economice libere au plătit impozite în sumă de 140,7 milioane lei, cu 36,5 la sută mai mult decît în primul semestru 2016.

În semestrul întîi 2017 pe teritoriul Republicii Moldova au activat șapte zone economice libere, pe teritoriul cărora erau înregistrați 167 de rezidenți, dintre care cei mai mulți în ZEL „Bălți” (46), ZAL „Expo-Business-Chișinău” (40), ZEL „Ungheni-Business” (34) și  ZAL PP „Valkaneş”(24).

Ministerul Economiei și Infrastructurii mai anunță că în semestrul doi al anului curent, în unele zone economice libere urmează a fi realizate noi proiecte investiționale, care vor facilita creșterea volumului investițiilor, precum și crearea unui număr mare de noi locuri de muncă.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17006166

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!