ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat proiectul de ratificare a Acordul-cadru dintre R. Moldova și NEFCO

16:06 | 30.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului-cadru dintre Republica Moldova și Corporația Financiară Nordică de Mediu (NEFCO), semnat la Chișinău la 21 iulie curent. Proiectul va fi prezentat șefului statului spre examinare, informează MOLDPRES.

Lansarea NEFCO în Moldova va crea o oportunitate reală pentru autoritățile locale de a finanța proiectele în domeniul eficienței energetice, energiei regenerabile, mediu. Astfel va deveni posibilă reabilitarea clădirilor, a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, înnoirea și modernizarea parcurilor auto, soluționarea problemelor aferente managementului apelor uzate și deșeurilor municipale, menționează Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Guvernul  Republicii Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au semnat Acordul de contribuție cu privire la participarea țării noastre în Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică (ESP). Prin intermediul acestui instrument, Executivul poate obține 150 milioane de euro, dintre care circa 30 milioane constituie componenta de grant. NEFCO este una din instituțiile financiare internaționale care își asumă rolul de Agenție de implementare a proiectelor finanțate de către ESP.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!