ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerele reformate vor primi banii rămaşi de la instituţiile pe care le-au absorbit

14:45 | 01.09.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Hotărârea de Guvern privind redistribuirea unor alocaţii aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2017 ca urmare a reorganizării structurale a administraţiei publice centrale a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, soldurile de alocaţii bugetare stabilite pentru cele 16 foste ministere şi care au rămas neutilizate vor fi redirecţionate către ministerele  reformate. Redistribuirile implică modificări la volumele alocaţiilor aprobate, atât la capitolul cheltuieli cât şi la capitolul resurse.

Conform datelor publicate, către Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului vor fi redirecţionaţi 1616998 mii lei, alte 8753817 mii vor merge la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, iar Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va primi 6799183 mii lei.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!