ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mesaj de felicitare al ministrului Stela Grigoraș cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale

12:21 | 15.09.2017 Categorie: Comunicate

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. Mesaj de felicitare al ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale

Stimați colegi,

Cu prilejul sărbătorii profesionale Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației, în numele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și din partea mea personal, îmi exprim gratitudinea și recunoștința pentru toți cei care ați îmbrățișat cea mai nobilă profesie, cea de a fi alături de oameni, de a-i ajuta și de a munci pentru bunăstarea lor.

Profesând această meserie ați ales să faceți un bine întregii societăți, să veniți cu soluții și să interveniți acolo unde este necesitate, pentru cei care vă înconjoară, pentru copii lăsați fără îngrijire părintească, pentru buneii care trăiesc în singurătate, pentru binele și bunăstarea socială a oamenilor din comunitățile în care trăiți.

Știu că nu e ușor, dar grație profesionalismului, perseverenței, responsabilității, abnegației și muncii Dumneavoastră, reușiți să schimbați viețile oamenilor la propriu, de la familiile defavorizate, până la persoanele cu dizabilități, de la omul de rând, până la întreaga societate. Dvs. sunteți artizanii a zeci de istorii și experiențe reușite.

Activând în sfera socială, avem poate cea mai importantă misiune pe care trebuie să o împlinim, și anume să sprijinim populația să obțină condițiile necesare pentru a trăi o viață decentă acasă, alături de cei dragi. În acest sens, împreună cu echipa ministerului depunem eforturi majore pentru implementarea eficientă a politicilor sociale, oferind astfel rezultate în reducerea sărăciei, în formarea unei forțe de muncă sănătoase și nu în ultimul rând a unei țări care se bucură de bunăstarea socială. Sunt sigură că împreună, cu eforturi comune, vom reuși să construim o societate prosperă pentru toți.

Dragi colegi, pentru calitățile, vocația și dăruirea Dumneavoastră, vă adresez din suflet cele mai sincere felicitări, însoțite de un enorm „Mulțumesc”, dorindu-vă multă sănătate, succese, realizări frumoase, tenacitate și să vă bucurați din plin de recunoștința și aprecierile societății.

Cu deosebit respect,
Stela GRIGORAȘ,
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!