ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O persoană a fost reţinută în urma protestelor din capitală

14:04 | 18.09.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Un bărbat în vârstă de 50 ani a fost reţinut de poliţie după ce ieri, fiind la volanul unui microbuz, a intrat în mulţime în timpul protestelor din preajma sediului televiziunii publice Moldova 1. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către șeful-adjunct al Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Gheorghe Cavcaliuc.

Potrivit acestuia, în urma incidentului de ieri oamenii legii au reținut atât proprietarul microbuzului, cât și șoferul care se afla la volanul vehiculului. „Persoanele reținute vor fi audiate și urmează să se stabilească dacă acestea au antecedente penale. Cunoaștem că proprietarul microbuzului are statut de inculpat într-un dosar pentru aplicarea violenței asupra polițiștilor în cadrul protestului din 24 aprilie 2016. În privința celor două persoane urmează a fi întreprinse mai multe acțiuni de urmărire penală”, a spus Cavcaliuc.

Conform sursei citate, ”în urma protestelor de duminică patru polițiști au avut de suferit. Trei dintre aceştia au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un microbuz a intrat în mulţime şi s-a deplasat în direcţia cordonului format din reprezentanții forțelor de ordine, iar un alt polițist ar fi avut nevoie de asistența medicilor, după ce ar fi fost lovit în cap cu un obiect”, a spus șeful-adjunct al IGP.

Cavcaliuc a precizat că dacă va fi găsit vinovat şoferul microbuzului riscă o pedeapsă cu închisoarea, de la patru la opt ani.

Totodată, s-a stabilit că mijlocul de transport aparține unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, locuitor al comunei Bubuieci, municipiul Chișinău. Acesta a fost sancționat contravențional, fiindu-i aplicată o amendă în mărime de 4000 lei și 3 puncte de penalizare, iar microbuzul a fost ridicat ca corp delict.

Duminică, 17 septembrie, reprezentanți ai societății civile și ai partidelor de opoziție au participat în faţa Legislativului la un protest împotriva modificării sistemului electoral. Ulterior manifestanţii au pichetat clădirea televiziunii publice Moldova 1.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!