ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fotbalistul Wayne Rooney şi-a primit sentința după ce a fost prins băut la volan

11:02 | 19.09.2017 Categorie: Sport

Londra, 19 sep. /MOLDPRES/. Atacantul lui Everton, Wayne Rooney, s-a ales ieri cu carnetul de conducere suspendat pentru următorii doi ani, după ce a fost prins băut la volan pe data de 1 septembrie, informează L'Equipe, preluat de MOLDPRES. 

Rooney a ajuns în arestul poliţiei engleze în noaptea de 1 septembrie, după ce agenţii l-au oprit în trafic, în jurul orei 02:00, în apropierea casei sale din Cheshire, Everton, şi au descoperit că vedeta de pe Goodison Park conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Pe lângă cei doi ani în care nu va putea conduce niciun fel de autovehicul, jucătorul va trebui să efectueze o sută de ore de muncă în folosul comunităţii.

Ajuns la 31 de ani, Rooney, cel mai bun marcator din istoria naţionalei Angliei, a anunţat că nu va mai reprezenta Albionul la nivel internaţional, iar în această vară s-a transferat de la Manchester United la Everton, unde a revenit după 12 sezoane petrecute pe Old Trafford.

După decizia tribunalului, clubul Everton a luat hotărârea de a-l amenda pe jucător cu salariul pe două săptămâni - 320 de mii de lire sterline.

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)

img17007148

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!