ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul se va convoca în ședință plenară pe 21 septembrie 2017

15:02 | 20.09.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Parlamentul se va convoca în ședință plenară mâine, 21 septembrie 2017, cu începere de la ora 10.00. Decizia a fost luată astăzi de Biroul Permanent, la propunerea președintelui Parlamentului Andrian Candu, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Agenda propusă plenului va include mai multe legi trimise pentru reexaminare Parlamentului de către Președintele Republicii Moldova. În ordinea de zi au fost introduse legile examinate până la această oră de comisiile parlamentare.

Potrivit art. 93 (2) din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

La fel, în ședința de mâine, Legislativul va dezbate și vota proiectul de lege pentru modificarea legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar care prevede majorarea cu 10% a salariilor de funcție. 

img17007200

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!