ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul non-rezident al Muntenegrului

14:52 | 21.09.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul non-rezident al Muntenegrului în R. Moldova, Milan Begović, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției. 

Șeful statului a menționat că în anul curent celebrăm cea de-a 10-a aniversare a stabilirii relaţiilor diplomatice între RM şi Muntenegru, perioadă în care a avut loc o dinamizare pozitivă a raporturilor de cooperare.

Igor Dodon a apreciat înalt contribuţia personală a ambasadorului, care a avut-o pe parcursul exercitării mandatului său, în special, cu referire la inaugurarea Consulatului Onorific al Muntenegrului în RM, (deschis la 4 aprilie 2017), care are un rol determinant în dinamizarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale în diferite domenii de interes comun.

Totodată, Președintele țării a pledat pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic între Republica Moldova şi Muntenegru, pentru valorificarea potențialului turistic şi dinamizarea contactelor la nivel înalt, care vor amplifica cooperarea existentă între statele noastre și creşterea volumului schimburilor comerciale.

Igor Dodon și-a exprimat încrederea că odată cu numirea noului ambasador, dinamica pozitivă a relațiilor de colaborare va continua. 

img17007254

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!