ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

17:19 | 28.09.2017 Categorie: Comunicate

ANRE a aprobat două acte normative de reglementare în domeniul energiei regenerabile

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședință publică, Regulamentul privind garanțiile de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie şi Metodologia de determinare a tarifelor fixe şi a preţurilor la energia electrică produsă de producătorii eligibili din surse regenerabile de energie. Ambele acte normative urmează să asigure implementarea cerințelor Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, nr. 10 din 26.02.2016.

Astfel, Regulamentul privind garanțiile de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie urmează să asigure respectarea cerinţelor cadrului legal în domeniu, în partea - ce ţine de dezvoltarea şi implementarea sistemului garanţiilor de origine, compatibile cu principiile stabilite în legislaţia comunitară a Uniunii Europene, în particular – cu cerinţele stabilite în Directiva UE 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

În legătură cu aceasta, prezentul act normativ stabileşte un set de reguli şi proceduri privind funcţionarea sistemului garanţiilor de origine, în special cu privire la:

- ajustarea şi dezvoltarea sistemului garanţiilor de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile în conformitate cu prevederile legislaţiei primare în vigoare;

- înființarea și actualizarea unui registru unic al garanţiilor de origine, în format electronic, care va conţine informaţii referitoare la garanţiile de origine emise, transferate, utilizate sau anulate;

- asigurarea unei monitorizări eficiente a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul total de energie electrică al consumatorilor finali;

- implementarea procedurii de recunoaştere a garanţiilor de origine emise de Autorităţile Statelor Membre ale UE sau de Autorităţile ţărilor care sunt parte a Comunității Energetice.

În cadrul aceleiași şedinţe, a fost aprobată Metodologia de determinare a tarifelor fixe şi a preţurilor la energia electrică produsă de producătorii eligibili din surse regenerabile de energie, care stabileşte principiile de bază şi modul de determinare a tarifelor fixe pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de producătorii eligibili şi a preţurilor plafon, ce vor fi propuse pentru a fi utilizate în cadrul licitaţiilor organizate de Guvern pentru oferirea statutului de producător eligibil, în contextul noii scheme de sprijin, stabilite de Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, nr. 10 din 26.02.2016. Concomitent, Metodologia în cauză stabileşte şi procedura de ajustare a tarifelor fixe şi a preţurilor stabilite în cadrul licitaţiilor pentru producătorii eligibili de energie electrică din surse regenerabile, cerinţă stabilită expres în Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

De asemenea, Consiliul de Administraţie al ANRE a aprobat, în şedinţa publică, curentă, pentru ÎM „Apă-Canal” Cahul, următoarele tarife:

pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă:

- consumatorii casnici în mărime de 13,87 lei/m3;

- consumatorii noncasnici în mărime de 22,45 lei/m3.

pentru serviciul public de canalizare și de epurare a apelor uzate:

- pentru consumatorii casnici în mărime de 5,96 lei/m3;

- pentru consumatorii noncasnici în mărime de 15,30 lei/m3.

Menționăm că noile tarife a serviciul public de alimentare cu apă potabilă și de canalizare vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Serviciul de presă

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!