ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

13:42 | 29.09.2017 Categorie: Comunicate

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. 

6 candidați admişi la interviu pentru funcțiile de juriști secunzi la Grefa CtEDO

Candidații admiși la a doua serie a concursului pentru funcția de juriști secunzi la Grefa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO) au susținut proba scrisă. 6 candidați au promovat-o și sunt admiși la interviu. 

Astfel, următoarele persoane au fost admise la etapa a II-a a concursului - interviul: Petroman Ludmila, Bologan Dumitriţa, Comerzan Diana, Gurin Marin, Baltă Marin şi Croitor Alexei. Interviul va avea loc pe 3 octombrie 2017, cu începere de la ora 9:00, la sediul Ministerului Justiției, bir. 227. 

Amintim că, Ministerul Justiției a organizat primul concurs la începutul verii, în urma căruia a înaintat 4 candidați pentru cele trei funcții de juriști secunzi. Ulterior, la solicitarea Consiliului Europei (CoE), a fost anunțată o nouă rundă de selecție a candidaților. Finaliștii ambelor concursuri vor trece o probă finală organizată de CoE.

Juriștii delegați vor fi implicați în lucrările Grefei și vor acorda asistență în cazul cererilor adresate împotriva țării noastre. Ei nu vor fi angajați ai CtEDO sau ai Consiliului Europei. Condițiile de remunerare, garanțiile sociale și alte plăți compensatorii vor fi stabilite, în exclusivitate, printr-un acord individual al persoanei selectate cu Guvernul Republicii Moldova.