ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Iohannis: O apropiere între România și grupul de la Vișegrad nu este realistă

14:00 | 12.10.2017 Categorie: Externe

Bucureşti, 12 oct. /MOLDPRES/. Președintele român, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că o apropiere între România și grupul de la Vișegrad nu este realistă, scrie AGERPRES, citată de MOLDPRES.

"Această apropiere de grupul de la Vișegrad este o constantă a politicii externe românești și România tot încearcă să se apropie de mulți ani, însă în ultimii ani grupul de la Vișegrad are unele opinii care sunt foarte diferite de ale noastre și în acest moment, după părerea mea, o apropiere între România și grupul de la Vișegrad nu este realistă, ca să nu vorbim și de faptul că și în interiorul grupului Vișegrad există practic două tabere care au din ce în ce mai multe divergențe în ce privește viitorul Uniunii Europene și mersul lucrurilor în UE în general", a spus Iohannis, după o vizită efectuată la fabrica Ford din Craiova.

El a susținut că afirmațiile unor politicieni în acest sens sunt "texte populiste".

"Astfel de apropieri, cum sunt ele explicate de unii politicieni din România, nu sunt reale, nu sunt realiste și consider acele afirmații simple texte populiste", a spus Iohannis.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17007957

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!