ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În perioada 22-28 octombrie este marcată Săptămâna Internaţională de prevenire a intoxicaţiilor cu plumb

13:24 | 23.10.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 23 oct. /MOLDPRES/. R. Moldova, alături de zeci de ţări din lume, participă în perioada 22-28 octombrie la Săptămâna Internaţională de prevenire a intoxicaţiilor cu plumb. Sloganul evenimentului din acest an este: „Estimarea conţinutului de plumb în factorii de mediu şi organismul uman”, cu accent pe interzicerea plumbului în vopsea, comunică MOLDPRES.

Expunerea la plumb reprezintă aproximativ 9% din povara globală a dizabilității intelectuale fără o cauză cunoscută, 4% din povara globală a bolii cardiace ischemice și 6,6% din povara globală a accidentului vascular cerebral. Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), în prezent, în R. Moldova se realizează un studiu complex pentru evaluarea gradului de expunere a populației la plumb, fiind folosit ca biomarker sângele. Rezultatele preliminare indică un conținut al plumbului în medie de 0,2 unităţi, care nu este majorat, dar confirmă totuşi necesitatea studierii şi prevenirii factorului expunerii la plumb, degradant pentru sănătatea populaţiei.

Medicii afirmă că organismul uman este deosebit de receptiv la acţiunea toxică a plumbului, care afectează sistemul nervos central și creierul, sistemul de reproducere, rinichii, sistemul cardiovascular, sângele și sistemul imun. Expunerea ridicată la plumb poate duce la tulburări comportamentale și mentale, este deosebit de periculoasă pentru creierul copilului, cauzând inteligență scăzută și atenție redusă, afectarea capacității de învățare.

"Plumbul toxic în mod natural se găsește în scoarța terestră. Surse importante de contaminare a mediului prin utilizare industrială a plumbului sunt mineritul, topirea metalelor, activitățile de producție, reciclare, utilizare a vopselei cu plumb, benzina și combustibilul de aviație cu plumb pentru o cifră octanică mai mare. Conţin plumb şi alte produse – pigmenți, vopsele, vitralii, articole din sticlă, cristal, glazuri ceramice, bijuterii, muniție, unele produse cosmetice și medicamente tradiționale şi chiar jucării. Şi apa potabilă livrată prin conducte din aliaje metalice poate să conțină plumb", indică surse de la CNSP.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a catalogat expunerea la plumb drept una din primele zece ameninţări pentru mediu la nivel global. Actualmente OMS elaborează ghiduri de prevenire și gestionare a intoxicației cu plumb, care vor ajuta autoritățile și profesioniștii din domeniul sănătății publice să ia măsuri de protejare a sănătăţii copiilor și adulților prin reducerea expunerii la plumb. În acest sens este salutabilă şi trebuie susţinută inițiativă autorităților publice centrale de a interzice producerea, importul și/sau distribuirea vopselei ce conține compușii plumbului. Conform datelor OMS, în anul 2016 guverne ale 62 de state au introdus măsuri de eliminare a plumbului din vopsele. 

Parlamentul R. Moldova, de asemenea, a adoptat o lege prin care se stabilesc interdicții și restricții pentru producerea, importul, plasarea pe piață și utilizarea unor substanțe chimice periculoase, inclusiv plumbului în vopsele, carburanți și alte produse.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img17008269

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!