ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ungaria, Polonia și Cehia au fost trimise în fața Curții de Justiție a UE pentru refuzul cotelor de refugiați

17:45 | 07.12.2017 Categorie: Externe

Bruxelles, 7 dec. /MOLDPRES/. Comisia Europeană a decis joi trimiterea în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene a trei țări - Ungaria, Polonia și Republica Cehă - pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile în ce privește primirea de refugiați, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES și AFP. 

În momentele cele mai grave ale crizei migranților, UE a convenit un program temporar privind relocarea de urgență a unor refugiați din Italia și Grecia, cu cote de primire pentru fiecare stat membru. Comisia le reproșează celor trei state că nu și-au îndeplinit angajamentele.

''Ungaria nu a luat nici o măsură de la debutul programului de relocare și Polonia nu a procedat la nici o acțiune de relocare începând din decembrie 2015. Republica Cehă nu a procedat la nici o relocare din august 2016 și nu a oferit nici un nou loc de peste un an'', explică într-un comunicat Comisia Europeană.

Executivul european, garant al tratatelor, a lansat deja două avertismente în această procedură de infringement împotriva celor trei țări. În absența unui răspuns satisfăcător din partea lor, Bruxellesul a decis să trimită dosarul la Curtea de Justiție a UE.

Ungaria și Slovacia au încercat să conteste mecanismul cotelor de refugiați la aceeași instanță europeană, care a confirmat însă legalitatea măsurii.

Măsura se apropie de termenul de expirare și nou-sosiții nu mai sunt eligibili. Dar au mai rămas încă ''mii de persoane eligibile pentru relocare'', după cum a reamintit joi, într-o conferință de presă, Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene.

Oficial, potrivit cifrelor la data de 1 decembrie, Republica Cehă a promis că primește 50 de persoane și a primit de fapt 12 persoane provenite din Grecia. Polonia a promis 100 de locuri, dar nici un refugiat nu a fost primit.

(Editor M. Jantovan)

img17009541

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!