ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Milano s-au desfășurat consultări pe marginea proiectului de Declarație privind dosarul transnistrean

18:33 | 06.12.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. În zilele de 5 și 6 decembrie, la Milano, Italia, s-au desfășurat consultări pe marginea proiectului de Declarație cu privire la negocierile în procesul de reglementare transnistreană, cu participarea delegației moldovenești, condusă de vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și a reprezentanților mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

În cadrul întrevederilor oficiale au fost punctate pozițiile privind evoluțiile procesului de reglementare a diferendului transnistrean, dar și principalele puncte ale Declarației finale. Discuțiile au fost facilitate de către delegația Președinției Italiei la OSCE, cu participarea reprezentanților speciali ai Federației Ruse, Ucrainei, SUA și UE.

Statele-membre ale OSCE au ajuns la un consens privind textul Declarației cu privire la negocierile în procesul de reglementare transnistreană în formatul „5+2”, sub auspiciul Președinției Italiei la OSCE, exercitată pe parcursul anului 2018, iar textul acesteia urmează să fie aprobat în cadrul ultimei sesiuni a celei de-a 25-a reuniuni a Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe ai Statelor OSCE, care va avea loc pe 7 decembrie 2018.

Proiectul de Declarație privind dosarul transnistrean urmează să aprecieze realizările și progresele substanțiale înregistrate cu contribuția Chișinăului în procesul de negocieri pe durata Președinției în exercițiu deținută de Italia în anul 2018.

img18010945

img18010945

img18010945

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!