ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Actorul Ion Grosu își sărbătorește cea de-a 50-a aniversare

11:52 | 12.01.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Actorul Teatrului Național ”Satiricus  I.L. Caragiale”, Ion Grosu, Artist Emerit, a împlinit astăzi 50 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut 1969 în satul Buțeni, raionul Hâncești. A absolvit Școala medie din satul natal (1976-1986) și Institutul de Arte „G. Musicescu”, Facultatea Artă Teatrală, specialitatea regie și măiestria actorului, în clasa profesorilor Boris Șevciuc, Vladimir Cobasnean și Ilarion Stihii.

Și-a început activitatea de creație încă pe când era student. În 1992, Vladimir Cobasnean l-a luat ca actor la Teatrul etno-folcloric „Ion Creangă” din capitală. În 1994, este angajat la Teatrul municipal „Satiricus I. L. Caragiale”, în calitate de actor. Începând cu anul 1995, împreună cu Teatrul „Satiricus”, a cutreierat aproape toată Europa, dar au fost și la Bagdad, Irak, cu câteva spectacole. În „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu a jucat rolul preotului și era dansator de cabaret, iar în „Căsătorie cu de-a sila” l-a făcut pe Jeronimo.

În prezent, joacă în spectacolul „Maestrul și Margareta” de M. Bulgakov (rolul lui Koroviev), în „Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov (Smirnov), D`ale carnavalului” de I. L. Caragiale (Pampon), „O scrisoare pierdută” (Agamiță Dandanache), „Golanii revoluției moldave” (președintele Moldovei și poetul deputat), „Țara asta a uitat de noi” (ofițer de poliție), „Cu bunelul ce facem?”  (secretarul de partid) de Constantin Cheianu, „Salvați America” (chelnerul) de D. Crudu ș.a.

Solicitat de MOLDPRES, directorul Teatrului Național ”Satiricus I.L. Caragiale”, Alexandru Grecu, a menționat că fiecare rol realizat de actorul Ion Grosu are personalitate, el joacă inspirat în rolurile secundare, la fel ca și în cele de prim plan, în roluri de o mare încărcătură dramatică, dar și cele lejere, în ipostaze comice, în care se simte în largul său, improvizând cu mult haz și savoare. De asemenea, s-a produs în filme artistice de scurt metraj, în emisiuni și spectacole radiofonice și televizate, în special, în cele de divertisment.

Ion Grosu a jucat circa 40 de roluri în teatru și patru în film. În 2010 a fost distins cu titlul onorific „Artist emerit”. Este laureat al Festivalului tinerelor talente (1993), pentru rolul lui Pepelea din spectacolul „Arvinte și Pepelea” de Vasile Alecsandri.

img19000226

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!