ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nave ruse au început o supraveghere continuă a distrugătorul USS Donald Cook în Marea Neagră

10:16 | 20.02.2019 Categorie: Externe

Moscova, 20 feb. /MOLDPRES/. Un grup de nave din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, între care corveta 'Orehovo-Zuevo' şi nava de recunoaştere 'Ivan Hurs', a început marţi o misiune de supraveghere neîntreruptă a distrugătorului american USS Donald Cook, care a intrat în apele Mării Negre, informează agenţia de presă oficială rusă TASS, citând surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, comunică AGERPRES, preluată de MOLDPRES.

'Distrugătorul Donald Cook al marinei SUA a intrat la 19 februarie, în jurul orei 17:00 (ora Moscovei) în apele Mării Negre. Forţe şi mijloace desemnate din cadrul Flotei Mării Negre au organizat monitorizarea continuă a distrugătorului american. Acţiunile acestuia sunt monitorizate direct de către corveta cu rachete Orehovo-Zuevo şi nava de recunoaştere Ivan Hurs', se menţionează într-un comunicat al Centrului de presă al ministerului.

Serviciul de presă al Flotei a 6-a americane anunţase anterior că distrugătorul Donald Cook se îndreaptă spre Marea Neagră prin strâmtoarea Dardanele pentru operaţiuni de asigurare a securităţii şi de consolidare a stabilităţii regionale, creşterii gradului de pregătire de luptă şi a capacităţilor navale cu aliaţii şi partenerii NATO din regiune. Marina SUA nu a specificat destinaţia exactă a distrugătorului Donald Cook, cu baza în portul spaniol Rota. Acesta se află pentru a doua oară în Marea Neagră de la începutul acestui an.

În acelaşi timp, agenţia de presă ucraineană (oficial) Ukrinform, citând portalul turc Gunes, a comunicat că două nave ale Grupării Navale Permanente a NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group Two /SNMCMG2/) - nava amiral germană FGS Werra (A514) şi dragorul turc Akcakoca - au intrat marţi în Marea Neagră.

Potrivit Ministerului german al Apărării, în cursul acestei deplasări, programată cu mult timp în urmă, nava FGS Werra va vizita porturile bulgare Burgas şi Varna.

Germania a preluat conducerea prin rotaţie a SNMCMG2 la 1 ianuarie, în frunte cu comandantul Martin Schwarz. În componenţa grupului SNMCMG2 care se va afla în următoarele săptămâni în Marea Neagră pentru misiuni privind asigurarea securităţii pe flancul estic al NATO fac parte şi un dragor român şi unul bulgar, conform Ukrinform. 

img19001431

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!