ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 610 mii de pensionari și beneficiari de alocații sociale vor primi un ajutor de Paşti

09:35 | 14.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare şi Legea cu privire la acordarea suportului unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Modificările legislaţiei au fost operate prin asumarea răspunderii de către executiv. Astfel, conform deciziei guvernului, câte 600 de lei de Paști – ajutor din partea statului, vor primi beneficiarii de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 aprilie 2019, ale căror mărime nu depăşeşte 2000 lei, precum și beneficiarii de alocații sociale de stat. Excepție fac beneficiarii de alocație pentru îngrijire, însoțire și supraveghere.

În total, ajutor vor primi circa 610 mii de persoane. Majoritatea - peste 400 de mii - sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă. Ceilalți sunt persoane care primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaș sau alocații sociale de stat.

Cheltuielile pentru plata ajutorului unic vor fi acoperite din Bugetul de Stat.

img19002034

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!