ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Locuitorii din Leova fost instruiți cum să prevină şi să semnaleze cazurile de corupție

10:41 | 24.04.2019 Categorie: Regiuni

Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Mai multe persoane din Leova au fost instruite cum să prevină şi să semnaleze cazurile de corupţie. Instruirile au fost desfășurate de Centrul Naţional Anticorupţie /CNA/ în cadrul campaniei „O zi anticorupție în oraşul tău”, comunică MOLDRES.

Potrivit datelor CNA, ofiţerii anticorupţie au organizat sesiuni separate de informare pentru managerii şi juriștii serviciilor desconcentrate, reprezentanții administrației publice locale şi mediului de afaceri, conducătorii instituţiilor medicale şi celor educaţionale, dar şi pentru elevi. Totodată, în centrul oraşului a fost instalat un cort, unde angajaţii CNA şi voluntari anticorupţie au răspuns la întrebările locuitorilor din Leova şi au împărţit pliante informative. 

Ion Pruteanu, şef de direcţie la CNA, a menţionat că instruirile au drept scop informarea cetăţenilor despre căile de denunţare a cazurilor de corupţie, despre drepturile lor de a beneficia de servicii gratuite în instituţiile publice. „Scopul campaniei este informarea şi sensibilizarea cetăţenilor privind riscurile fenomenului corupţiei. Îi încurajăm pe oameni să sesizeze CNA despre orice caz de corupţie din localitatea lor”, a spus Pruteanu. 

Reprezentanţii sectorului privat care au participat la instruire susţin că astfel de activităţi trebuie desfăşurate la scară largă, astfel ca oamenii de afaceri să cunoască mai bine mecanismele anticorupţie existente în ţara noastră. 

Campania „O zi anticorupţie în oraşul tău” se desfăşoară sub sloganul „Atitudinea ta contează - spune Nu corupţiei". Acţiunea are loc o dată pe lună, ofiţerii anticorupţie deplasându-se în teritoriu. 

Proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” este implementat de PNUD, în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie şi Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se va desfăşura în perioada 2019-2021.

img19003255

img19003255

img19003255

img19003255

img19003255

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!