ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Gara auto din raionul Fălești a fost modernizată

12:08 | 23.05.2019 Categorie: Regiuni

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/.  Gara auto Fălești a fost modernizată, pentru prima dată în ultimii 40 de ani. Proiectul a fost realizat în urma unui parteneriat public-privat, în cadrul căruia, în acest an, vor fi reabilitate încă patru gări din ţară, transmite MOLDPRES.

Lucrările de renovare, pe o suprafaţă de peste cinci mii de metri pătraţi, au început în luna aprilie curent, valorificându-se investiţii de  aproximativ 3,5 milioane de lei. “Teritoriul gării a fost asfaltat în două straturi, s-au montat borduri noi și a fost amenajat peronul, pe care au fost trasate linii speciale de marcaj. Trotuarul a fost schimbat pe o suprafaţă de 260 de metri pătraţi. Totodată, s-au efectuat lucrări de reparație a rețelelor de evacuare a apelor pluviale, a rețelelor de canalizare și a rețelei electrice”, potrivit întreprinderii “Gările auto moderne”.

Gara auto Fălești deservește peste două sute de curse, dintre care 101 suburbane, 71 interurbane și 45 de curse internaționale. „Au fost depuse eforturi pentru crearea condiţiilor favorabile pentru călători, angajaţii întreprinderii, precum şi pentru agenţii economici, prestatorii serviciilor de taxi, cărora le sunt oferite spații amenajate corespunzător”, afirmă sursa citată.

„Gările Auto Moderne” accentuează că modernizarea Gării auto Fălești nu va influenţa costul biletelor de călătorie.

Întreprinderea urmează să modernizeze în acest an încă patru gări auto, din centrele raionale Soroca, Glodeni, Călăraşi și Străşeni. În acelaşi timp, la gările auto din Orhei, Cahul, Gara Sud-Vest (Chișinău) sunt efectuate lucrări de proiectare și de pregătire a obiectivelor pentru construcție.

img19003944

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!