ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consilierul Preşedintelui SUA, Ivanka Trump, a felicitat Guvernul de la Chişinău pentru succesele obţinute

16:21 | 19.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. În marja vizitei de lucru la Washington, prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ivanka Trump, Consilierul Preşedintelui SUA, în cadrul căreia, oficialul de la Casa Albă a reconfirmat sprijinul Statului American pentru Republica Moldova, comunică MOLDPRES. 

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, dialogul s-a axat pe un schimb de opinii privind implementarea reformelor guvernamentale dificile, în special lupta împotriva corupţiei, Prim-ministrul Maia Sandu subliniind importanţa creării unui stat democratic şi restabilirea încrederii cetăţenilor în instituţiile acestuia.

„Republica Moldova este ţara care luptă pentru un nou început democratic. Astfel, ne-am propus să lucrăm intens asupra creării unor instituţii de stat funcţionale, care vor servi interesul cetăţenilor. Totodată, este importantă şi susținerea antreprenorilor din ţara noastră, precum și implicarea femeilor în societate, dar şi în mediul de afaceri”, a declarat Maia Sandu.

Şefa executivului a mai subliniat că Republica Moldova are nevoie de asistenţă externă, pentru a pune astfel bazele unei economii sustenabile în ţara noastră.  

În final, Ivanka Trump a încurajat Guvernul să continue realizarea unui amplu proces de reforme care au drept scop modernizarea ţării şi creşterea calităţii nivelului de viaţă al cetăţenilor Republicii Moldova. De asemenea, partea americană a exprimat deschiderea pentru o interacţiune cât mai dinamică între ambele state, insistând în acest context asupra asigurării unui cadru legislativ eficient pentru favorizarea şi implicarea femeilor în mediul de afaceri. „Lupta împotriva corupției este esențială pentru a atrage investiții și pentru a crea un mediu de afaceri puternic. SUA va sprijini în continuare Republica Moldova în implementarea reformelor democratice, dar şi dezvoltarea programelor de abilitare a femeilor, precum şi crearea egalității de șanse care să încurajeze femeile să se lanseze în afaceri”, a punctat Consilierul Preşedintelui SUA, Ivanka Trump.

img19007396

img19007396

img19007396

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!