ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Artistul plastic Gheorghe Oprea și-a expus lucrările la Alianța Franceză

17:44 | 20.09.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. O expoziție personală a artistului plastic Gheorghe Oprea, Maestru în Artă, a fost vernisată vineri, 20 septembrie, la galeria  de artă a Alianței Franceze din Moldova, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul adjunct al instituției, Adrian Cebotari, a menționat că Alianța Franceză organizează asemenea expoziții din 2000. Anual sunt vernisate câte șase expoziții. Până acum am găzduit circa 100 de expoziții”, a precizat Adrian Cebotari.

La rândul său, artistul plastic Gheorghe Oprea a afirmat că expoziția cuprinde 36 de lucrări, în care speră că vizitatorii vor descoperi noi sensuri. ”Pământul ce ne dă viață și ne primește la sânu-i, când suntem osteniți de lume, covorul țesut de artistul anonim,  vatra – simbol al unui întreg univers spiritual – toate m-au ajutat să-mi doresc a descifra alte sensuri, mai profunde, cu ajutorul culorilor pe le aștern pe pânză”, a precizat Gheorghe Oprea.

Potrivit artistului plastic Vasile Dohotaru, Gheorghe Oprea face parte dintr-o familie de lăutari și tocmai de aceea lucrările lui sunt pline de muzică. ”Este un om foarte bogat la suflet.  Se deosebește de toți  artiștii prin viziunea lui multidimensională”, a accentuat Vasile Dohotaru.

În context, scriitorul Victor Vasilache a subliniat că Gheorghe Oprea a lucrat tot timpul cu arta tradițională. ”El a încercat să descompună covorul și să recompună tot ce dorește. Ochiul lui magic le recompune. Ne-a oferit un caleidoscop din covorul tradițional”, a accentuat Victor Vasilache. Iar artistul plastic Ioan Morarescu a  remarcat că portretele scriitorilor, realizate de Gheorghe Oprea, pe care le-a expus în cadrul unei galerii la Biblioteca Națională, sunt pur și simplu deosebite.

Gheorghe Oprea s-a născut la 13 martie 1946, în satul Târnova, raionul Edineţ. A studiat la Universitatea de Artă Populară din Moscova, secţia fără frecvenţă (1965-1968), la Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală” (1970-1974) şi la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Grafică şi Pictură (1984-1989). I-a avut în calitate de îndrumători pe Mihai Grecu, Vasile Toma, Olga Orlova, Stanislav Babiuc, Ada Zevin şi Athanasie Oprea. Lucrările sale se află în colecţii publice şi private din R. Moldova, Austria, Bulgaria, Grecia, Israel, România, Spania, SUA, Ucraina şi din alte ţări.

Expoziția va fi deschisă până la 30 octombrie.

img19007441

img19007441

img19007441

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!