ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE a îndemnat liderii politici de la Chişinău să ajungă la un consens pentru depăşirea crizei politice

14:37 | 08.11.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Ambasadorul Peter Michalko, a plasat un mesaj pe pagina sa oficială prin care a îndemnat liderii politici de la Chişinău să găsească un consens pentru depăşirea crizei politice din ţară. Mesaje similare au fost transmise de către SUA, România şi Franţa, comunică MOLDPRES.

Peter Michalko anunţă că UE susţine eforturile premierului Maia Sandu, ale preşedintelui Igor Dodon, şi ale coaliţiei de guvernare pentru a depăşi impasul politic actual. 

“Solicităm liderilor politici ai Republicii Moldova să ajungă rapid la un consens asupra unei soluții care va păstra calea către reforma justiției ca prioritate și care va permite guvernului să își reia activitatea în scopul îmbunătățirii vieții tuturor moldovenilor. Vom fi gata să continuăm sprijinul nostru pentru un astfel de proces de reformă, în conformitate cu Acordul de Asociere UE-R. Moldova", se arată în mesaj.

Mesaje similare au transmis în după-amiaza zilei de astăzi şi ambasadele SUA, României şi Franţei.

Disensiunile pe scena politică de la Chişinău au apărut după ce la începutul acestei săptămâni ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, a anulat rezultatele concursului pentru funcţia de procuror general. În aceeaşi zi, guvernul a aprobat prin procedura de asumare a răspunderii noi reguli de selectare a procurorului general. 

În dimineaţa zilei curente, deputaţi din fracţiunea PSRM au comunicat că vor depune la şedinţa legislativului o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu dacă aceasta nu retrage proiectul prin care au fost modificate regulile de numire a procurorului general.

img19009017

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!