ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful Procuraturii Anticorupție a solicitat majorarea numărului de procurori în cadrul instituției

12:09 | 15.11.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a expediat o scrisoare în adresa conducerii Parlamentului în care solicită majorarea numărului de procurori în cadrul instituției din cauza volumului mare de muncă, informează MOLDPRES.

În scrisoarea sa, Viorel Morari a solicitat creșterea numărului de procurori de la 720 la 750 de unități și a personalului auxiliar de la 700 la 750 de unități. Solicitarea este argumentată prin faptul că „volumul de muncă al procurorilor din Procuratura Anticorupție a crescut mult, peste estimările făcute în perioada când a fost aprobat numărul de personal al Procuraturii”.

„În condițiile actuale, suprasolicitarea procurorilor nu permite întreprinderea tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzelor, precum și asigurarea efectuării urmăririi penale într-un termen rezonabil, impunându-se măsuri administrative pentru soluționarea acestei chestiuni”, precizează Procuratura Anticorupție.

Mai mult decât atât, instituția susține că în cazul unui volum mare de lucru, „există pericolul admiterii erorilor în efectuarea investigației, cât și a imposibilității efectuării acțiunilor de urmărire penală concomitent pe toate cauzele penale din gestiune”.

img19009216

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!