ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon a prezentat efectivelor ministerelor trei noi miniștri

12:16 | 15.11.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon, i-a prezentat astăzi efectivelor ministerelor pe care le vor administra pe Anatol Usatîi, ministru al Economiei și Infrastructurii, Fadei Nagacevschi, ministru al Justiției, Aureliu Ciocoi, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Șeful statului a transmis felicitări atât noilor miniștri, cât și angajaților ministerelor cu prilejul începutului unei noi etape importante pentru țara noastră, urându-le succes în activitate întru obținerea unor rezultatelor care vor duce la îmbunătățirea vieții cetățenilor.

De asemenea, Igor Dodon a menționat că dacă vor fi respectate obiectivele punctate în foaia de parcurs pe care dumnealui a propus-o noului Guvern, în timpul apropiat vor fi resimțite schimbările spre bine. Totodată, șeful statului i-a asigurat pe miniștrii respectivi de faptul că, atât dumnealui, cât și deputații care le-au acordat votul de încredere, le vor oferi susținerea necesară pentru a obține rezultatele așteptate de toți.

img19009217

img19009217

img19009217

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!