ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor

16:18 | 15.11.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a dat curs solicitării sindicatelor și patronatelor de a realiza o ședință comună. În cadrul dialogului, șeful Executivului a menționat că este adeptul unui dialog social sănătos, orientat spre dezvoltarea economică a țării și creșterea bazei fiscale, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

„Vom consulta cu partenerii sociali deciziile relevante. Ba chiar vreau să vă invit să contribuiți cu idei pentru elaborarea planului de acțiuni al Guvernului, menit să determine modernizarea economiei naționale și creșterea bunăstării oamenilor”, a declarat Ion Chicu.

Prim-ministrul a subliniat că Guvernul este hotărât să întreprindă toți pașii necesari pentru implementarea prevederilor Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb. În același context, Ion Chicu a declarat că vor fi schimbări pe domeniul salarizării, mai ales în sectoarele unde veniturile angajaților sunt foarte mici.

„Traversăm o perioadă complicată, pentru că nu avem întocmit un proiect de politică fiscală pentru anul viitor, dar nici un proiect de rectificare a bugetului pentru 2020. De aceea vom fi nevoiți să lucrăm în condiții de urgență și vom încerca să găsim puncte comune cu partenerii noștri sociali”, a mai menționat premierul.

img19009232

img19009232

img19009232

img19009232

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!