ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon a prezidat o ședință de lucru privind soluționarea problemelor agenților economici din regiunea transnistreană

08:41 | 14.01.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat luni o ședință de lucru cu participarea Guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu și vicepremierului Sergiu Pușcuță, ministru al Finanțelor, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Participanţii au discutat modul în care se realizează indicațiile Președintelui țării legate de soluționarea problemelor care persistă în activitatea agenților economici din regiunea transnistreană și relațiile acestora cu băncile comerciale din R. Moldova.

Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a făcut cunoscute detalii privind aplicarea unui posibil mecanism de utilizare a monedei naționale ca mijloc de plată între agenții economici din regiunea transnistreană și băncile comerciale din Republica Moldova.

În context, s-a remarcat că măsurile propuse vizează eliminarea riscurilor privind spălarea banilor, în conformitate cu obligațiile internaționale asumate de R. Moldova.

Interlocutorii au fost unanimi în opinia privind necesitatea continuării dezbaterii acestei probleme în cadrul Grupului de lucru pentru măsurile de consolidare a încrederii, cu participarea experților din Chișinău și Tiraspol.

img20000242

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!