ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul premier al Maltei a depus jurământul

13:10 | 14.01.2020 Categorie: Externe

Valletta, 14 ian. /MOLDPRES/. Robert Abela a depus luni după-amiază jurământul în funcţia prim-ministru al Maltei, preluându-şi mandatul în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Marelui Maestru din capitala Valletta, transmite DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Abela, un avocat în vârstă de 42 de ani, a jurat să respecte Constituţia malteză, a sărutat un crucifix şi a semnat documentele care îl confirmă drept prim-ministru, în prezenţa preşedintelui Maltei, George Vella.

Robert Abela devine al 14-lea premier din istoria Maltei şi al optulea după proclamarea independenţei insulei, în 1964.

El a fost desemnat prim-ministru la o zi după ce a câştigat alegerile interne din Partidul Laburist maltez şi îi succede lui Joseph Muscat, care a fost nevoit să demisioneze pe fondul protestelor legate de implicarea unor colaboratori de-ai săi în asasinarea jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia.

Abela a promis să continue munca începută de Muscat şi a afirmat că guvernul nu are niciun motiv să prezinte scuze familiei Caruana Galizia. Totuşi, duminică el a recunoscut că fosta administraţie centrală a făcut unele greşeli şi s-a angajat că acestea nu vor fi repetate.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija.

Pe blogul său, intitulat Running Commentary, Daphne Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de fapte de corupţie, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi fostul premier maltez Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume a apărut în scandalul Panama Papers, Egrant Inc., era deţinută de Michelle Muscat, soţia fostului premier. 

img20000257

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!