ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon a prezidat o ședință cu privire la marcarea aniversării a 75-a a Marii Victorii

17:16 | 16.01.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat joi prima ședință a grupului de lucru responsabil de organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. La întrevedere au participat Victor Gaiciuc, ministrul Apărării, Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne, Serghei Mișin, consilier prezidențial pentru relații interetnice, și Alexei Petrovici, președintele Comitetului Național „Victoria”, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, în cadrul ședinței a fost discutat programul desfășurării, sub egida Președintelui țării, a unor acțiuni de amploare care vor avea loc cu acest prilej. Astfel, cu susținerea Guvernului Republicii Moldova, este planificată reconstrucția capitală a Complexului Memorial „Eternitate” din capitală. Totodată, va fi elaborat un registru al tuturor obiectivelor gloriei militare care necesită reabilitare.

De asemenea, la Parada jubiliară consacrată Victoriei, care va avea loc în Piața Roșie din Moscova, va participa și Garda de onoare din Republica Moldova. Amintim că, la invitația Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, Igor Dodon va participa personal la evenimentul festiv din capitala rusă.

În continuarea dialogului, a fost examinat planul calendaristic al evenimentelor cu participarea ministerelor și a organizațiilor obștești. Este planificată organizarea de expoziții tematice, editarea de cărți, desfășurarea unui festival al filmului documentar și multe altele.

În context, șeful statului a adresat un apel către toți cetățenii țării, forțele politice și organizațiile obștești, indiferent de preferințele lor, să se unească pentru organizarea la 9 Mai, la Chișinău, a unui Marș comun al Victoriei, după care va avea loc un concert festiv și un grandios spectacol de focuri de artificii.

img20000358

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!