ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În 2019 importurile din China s-au diminuat cu 1,2 la sută

14:23 | 13.02.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. În anul trecut importurile din China s-au diminuat cu 1,2 la sută, transmite MOLDPRES.

Conform datelor prezentate la mijlocul lunii ianuarie curent de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, în perioada ianuarie-noiembrie 2019, volumul importurilor din China a înregistrat o descreștere de 1,2 la sută.

Potrivit directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vladislav Cotici, importurile de alimente din China se efectuează din terțe țări. “Este vorba de pește și produse din pește, usturoi și pomelo (citrice), care ajung în Moldova din terțe state”, a spus Cotici.

Datele prezentate de Biroul Național de Statistică arată că Republica Chineză se află în primele trei state de origine a mărfurilor importate în R. Moldova, după România și Federația Rusă.

Valoarea totală a mărfurilor importate în ianuarie-noiembrie 2019 a constituit 5,3 miliarde dolari.

img20001262

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!