ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un sector al drumului național M3 va fi reparat până la finele anului 2022

13:36 | 16.10.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. Reparația a circa 18 km din sectorul de drum național M3 - ocolirea satului Slobozia Mare, va fi finalizată până la sfârșitul lunii mai 2022. Drumul face conexiunea cu Vama Giurgiulești de la hotarul cu România, transmite MOLDPRES cu referire la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

„Ocolind localitățile Slobozia Mare și Giurgiulești, reabilitarea acestui tronson va facilita accesul camioanelor spre punctul de trecere a frontierei și va reduce considerabil timpul de deplasare. Totodată, va diminua inconveniențele create locuitorilor de pe tot parcursul traseului actual”, indică ASD.

La rândul său, antreprenorul care efectuează lucrările a comunicat despre dificultățile cu care se confruntă din cauza pandemiei Covid-19, însă a asigurat că acestea nu vor afecta progresul lucrărilor. Totodată, acesta a subliniat angajamentul său față de finalizarea lucrărilor de construcție până la sfârșitul lunii mai 2022, termen contractual stabilit.

Contractul cu întreprinderea care îndeplinește lucrările de reparație  a fost semnat la data de 31 ianuarie 2019, iar lucrările de construcție a drumului național M3, ocolirea satului Slobozia Mare, au fost inițiate la sfârșitul lunii mai 2019.

Proiectul este finanțat din împrumuturile acordate de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, cu o valoare de peste 18,2 milioane de euro.

Sursă foto: ASD

img20008208

img20008208

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!