ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu a avut o întrevedere cu primarul orașului Strasbourg

20:59 | 18.04.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Jeanne Barseghian, primarul orașului Strasbourg, orașul de reședință al Consiliului Europei. Primarul este o cunoscută ecologistă și susținătoare a dezvoltării urbane verzi și o promotoare a implicării femeilor în politică și administrația locală, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

„I-am mulțumit doamnei Barseghian pentru susținerea primăriei or. Strasbourg în organizarea eficientă a votării cetățenilor moldoveni la alegerile din anul trecut în condiții de pandemie, dar și pentru găzduirea multor studenți moldoveni, care învață în acest oraș. Sper că tinerii din Moldova vor reveni acasă după încheierea studiilor pentru a pune în practică în Republica Moldova ceea ce au învățat la Strasbourg”, a spus Maia Sandu.

Primarul orașului Strasbourg a dat asigurări că va sprijini buna organizare a votării pentru cetățenii Republicii Moldova și la scrutinele următoare.

„Am făcut un schimb de opinii despre provocările moderne cu care se confruntă orașele europene, despre planurile de dezvoltare ale orașului Strasbourg. Am discutat și posibilitatea de a organiza schimburi de experiență între primăria orașului Strasbourg și localitățile din Republica Moldova conduse de femei, pe o platformă comună sub umbrela primăriei Strasbourg și a instituției prezidențiale din Moldova”, a afirmat președintele Maia Sandu.

foto: presedintie.md

img21002891

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!