ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost permis tranzitul înghețatei moldovenești prin Uniunea Europeană

14:28 | 20.04.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. Comisia Europeană a publicat astăzi regulamentul prin care se va permite tranzitul înghețatei, produsă în Republica Moldova, pe teritoriul Uniunii Europene, pentru a ajunge la consumatorii din statele continentului african și țările Orientului Apropiat și Mijlociu, transmite MOLDPRES.

Potrivit directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici, aceasta este o decizie importantă pentru economia Republicii Moldova, care va permite agenților economici exportatori o reducere a cheltuielilor pentru transportul produselor lactate, cum este înghețata, către alte țări.

”Suntem implicați într-un dialog amplu cu Comisia Europeană referitor la procesul de extindere a listei de produse de origine animală (produse lactate) exportate din țara noastră către piața Uniunii Europene. Aceasta ar include verificarea conformității la rigorile UE a sistemului gestionat de ANSA, atât la nivel central, cât și la nivel de structuri teritoriale, inclusiv sistemul de laboratoare naționale și corespunderea unităților producătoare de produse de origine animală”, a estimat Vladislav Cotici.

foto simbol

img21002937

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!