ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a participat la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor G7

15:35 | 13.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. La invitația șefei diplomației germane Annalena Baerbock, vicepremierul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a participat la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor G7 alături de miniștrii de externe din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, înaltul reprezentant al Uniunii Europene, precum și ministrul de externe al Ucrainei, informează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

În cadrul reuniunii, oficialii au reiterat condamnarea profundă a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și încălcarea normelor de drept internațional. 

„Ne-am exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean și victimele acestui război și am reafirmat sprijinul și angajamentul ferm față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, orice schimbare de statut atrăgând după sine nerecunoașterea din partea altor state”, a spus vicepremierul Nicu Popescu. 

În intervenția sa, șeful diplomației de la Chișinău și-a exprimat îngrijorarea în raport cu evenimentele grave care au loc în Ucraina, menționând că sprijinul partenerilor externi, inclusiv al țărilor G7 reprezintă unica modalitate de consolidare a capacităților interne ale țării noastre în vederea gestionării situației de criză generată de instabilitatea prețurilor la resursele energetice, impactul economic urmare a afectării lanțurilor de aprovizionare, creșterea prețurilor și a inflației cauzate de factori externi, precum și administrarea de către autorități a crizei umanitare. 

De asemenea, vicepremierul Nicu Popescu a comunicat miniștrilor de externe că, în pofida provocărilor menționate, guvernarea este orientată spre europenizarea țării, îmbunătățirea vieții cetățenilor și aducerea Republicii Moldova mai aproape de standardele europene. 

„Proiectul european pentru Republica Moldova înseamnă un proces de transformare și modernizare a instituțiilor, consolidarea democrației, a statului de drept și respectarea drepturilor omului. Uniunea Europeană a fost, este și rămâne cel mai important proiect al păcii pe continentul european, iar viitorul democrației noastre, viitorul țării noastre este ancorat în parcursul nostru ireversibil european”, a punctat oficialul moldovean. 

Totodată, în cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte privind securitatea regională și modalitățile de fortificare a rezilienței socio-economice a țării noastre.

Foto: MAEIE

img22003593

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!