ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Irina Rîngaci a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Lupte și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

09:15 | 22.09.2023 Categorie: Sport

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Luptătoarea Irina Rîngaci a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Lupte, desfășurat la Belgrad, Serbia. Astfel, sportiva din țara noastră a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Irina Rîngaci a completat podiumul de premiere la categoria de greutate de până la 68 kg. Venită din recalificări, luptătoarea a dispus în duelul pentru medalia de bronz de japoneza Ami Ishii.

Astfel, reprezentanta Centrului de Pregătire a Loturilor Naționale și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, urmând-o pe Anastasia Nichita, care a obținut prima cotă de calificare la Olimpiada de Vară.

Aceasta este a treia medalie obținută de lotul feminin de lupte la competiția mondială de la Belgrad, după ce Anastasia Nichita a câștigat medalia de argint la 57 kg și Mariana Draguțan - bronz, la 55 kg.

Foto: MEC

img23007423

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!