ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Anchetatorii ruși refuză să predea trupul opozantului rus Alexei Navalnîi

13:57 | 19.02.2024 Categorie: Externe

Moscova, 19 feb. /MOLDPRES/. Anchetatorii ruşi nu au stabilit deocamdată cauza oficială a morţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a opozantului defunct. Potrivit ei, autoritățile ruse „mint și trag de timp”, scrie Reuters, preluat de Agerpres și MOLDPRES.

Occidentul şi susţinătorii lui Navalnîi au respins declaraţia de vineri a Serviciului Penitenciar rus, potrivit căreia Navalnîi (47 de ani) şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit subit. Lideri occidentali l-au catalogat pe Putin drept un ucigaş şi au declarat că el este responsabil de moartea opozantului rus.

Putin - care niciodată nu a rostit numele lui Navalnîi în declaraţiile sale - nu a făcut niciun comentariu după decesul acestuia, dar alţi oficiali ruşi le-au reproşat liderilor occidentali că s-au grăbit să tragă concluzii pripite cu privire la acest deces, care a adâncit şi mai mult ruptura în relaţiile dintre Moscova şi Occident, cauzată de războiul din Ucraina.

Mama lui Navalnîi, Liudmila, a fost anunţată sâmbătă, la colonia penitenciară, că fiul său a decedat din cauza „sindromului morţii subite”, un termen vag pentru diferite afecţiuni cardiace care se termină cu moartea, potrivit echipei opozantului rus.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a declarat că mama (69 de ani) şi avocaţii acestuia au fost informaţi că verificarea oficială a cauzei morţii a fost prelungită şi că nu este clar cât timp va dura.

Mama şi avocaţii săi nu au fost lăsaţi să intre luni la morga din oraşul arctic Salehard de lângă colonia penitenciară unde autorităţile au spus că el a murit, a declarat Iarmîş.

„Întrebat dacă trupul lui Aleksei se află acolo, personalul nu a răspuns”, a spus Kira Iarmîş.

Navalnîi fusese transferat în decembrie în colonia penitenciară IK-3, la nord de Cercul Polar, situată la Harp, în regiunea Iamalo-Neneţk, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova.

Chiar cu o zi înainte de moartea sa, Navalnîi a fost arătat glumind în instanţă prin intermediul unei legături video cu tribunalul. El îl tachina pe judecător, sugerându-i să folosească o parte din salariul său uriaş pentru a alimenta propriul cont al lui Navalnîi.

Kremlinul a declarat luni că ancheta oficială privind cauzele morţii în închisoare a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi este încă în desfăşurare şi a refuzat să comenteze refuzul autorităţilor de a preda familiei trupul opozantului defunct.

„Ancheta este încă în desfăşurare, toate acţiunile necesare sunt în desfăşurare. Dar, în acest moment, rezultatele acestei anchete nu au fost făcute publice şi, de fapt, nu sunt cunoscute”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul briefingului de presă telefonic zilnic, potrivit EFE.

Peskov a subliniat că dacă trupul lui Navalnîi va fi sau nu predat rudelor sale „nu este treaba Kremlinului”.

img24001193

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!