ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinta Maia Sandu a discutat cu reprezentanții mediului de afaceri despre referendumul privind aderarea Moldovei la familia europeană

19:24 | 19.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Șefa statului s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții mai multor asociații de afaceri din țară, cu care a vorbit despre referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, comunică MOLDPRES.

Președinta Maia Sandu a punctat că bunăstarea și nivelul de trai al tuturor cetățenilor depinde și de dezvoltarea economică a țării, iar o economie puternică și un mediu de afaceri competitiv pot fi construite doar în Uniunea Europeană. Totodată, Președinta a subliniat importanța unei comunicări corecte despre UE în fiecare comunitate, inclusiv în mediile profesionale și de afaceri. Acest lucru va contribui la consolidarea sprijinului întregii societăți pentru proiectul de integrare europeană.

Consultările pe subiectul referendumului vor continua și în următoarele săptămâni iar plebiscitul ar putea fi organizat în toamna anului curent.

img24001203

img24001203

img24001203

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!