ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat Programul național privind bolile rare

11:14 | 06.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Programul național privind bolile rare pentru anii 2024-2028, informează MOLDPRES.

Documentul urmărește asigurarea accesului echitabil la diagnostic precoce, tratament și servicii de reabilitare pentru toate persoanele cu boli rare, precum și dezvoltarea colaborării internaționale în cercetare, astfel încât, până în 2028, să fie creat un sistem integrat de servicii medicale pentru bolile rare, conform standardelor europene.

Realizarea programului va extinde cu 25% acoperirea tratamentului medicamentos specific și a serviciilor de reabilitare pentru mai multe boli rare, comparativ cu anul 2023. Este vorba despre aciduria organică, febra mediteraneană familială, hemofilia, fibroza chistică.

Totodată, documentul prevede creșterea cu 25% a numărului maladiilor rare depistate până în anul 2028. De asemenea, aprobarea programului va contribui la majorarea cu 25%, până în anul 2028, a numărului de medicamente utilizate pentru tratarea maladiilor rare și reducerea ratei mortalității premature cauzată de aceste boli.

Actualmente, în Republica Moldova se pot diagnostica și monitoriza practic integral următoarele maladii rare: Fenilcetonuria, Miodistrofia Duchenne și Maladia Wilson – Konovalov. În total, urmează a fi extins spectrul de diagnostic și monitorizare a circa 30 de maladii.

Potrivit statisticilor, în Republica Moldova sunt înregistrați aproximativ 2500 de pacienți cu boli rare, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind copii.

img24001622

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!