ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție despre lirica feminină în literatura română a fost vernisată la un muzeu din capitală

14:32 | 13.03.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. La Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău a fost vernisată, ieri, o expoziție cu genericul „25 de voci feminine în literatura română”, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, directoarea instituției, scriitoarea Maria Șleahtițchi, moderatoarea manifestării a menționat că expoziția este inedită prin bogăția și varietatea pieselor expuse. Pe lângă cărți, manuscrise, periodice, fotografii, fragmente din creația scriitoarelor, scurte CV-uri, referințe critice, majoritatea au și portrete, executate de cei mai reprezentativi artiști plastici din Basarabia: Glebus Sainciuc, Eleonora Romanescu, Valentina Rusu-Ciobanu, Aurel Guțu, Damian Iancu, Alexandru Gușan, Vasile Nașcu, Nicolae Curoșu.

„Vă propun să ne simțim ca într-un Salon al poeziei, într-un Salon al literaturii române, cu un pic din secolul al XIX-lea, făcând un popas în perioada interbelică, ajungând în perioada postbelică și până astăzi, iată, la scriitoarele care sunt în viață și care scriu, spre bucuria noastră. Muzeul Național al Literaturii Române de la Chișinău a avut o idee fericită, propunându-și să dedice o expoziție scriitoarelor din literatura română sau scriitoarelor care sunt în literatura română, autoarelor – poete, prozatoare, eseiste – care au contribuit la dezvoltarea literaturii române. Am ales 25 de nume, nu am făcut un top, nu am făcut o ierarhie. Am căutat nume de autoare de pe întinderea a peste 170 de ani. Ne-a „sugerat” această idee Titu Maiorescu, care la a treia ediție a studiului său de debut, „O cercetare critică asupra poeziei de la 1867”, publicată în anul 1892, introducea în antologia ce însoțea acest studiu și trei nume de poete, pe Veronica Micle, Matilda Cugler-Poni și Lucreția Suciu”, a precizat Maria Șleahtițchi. 

După cuvântul de deschidere a expoziției, Maria Șleahtițchi a citit un poem de Matilda Cugler-Poni, publicat în revista „Convorbiri literare” în anul 1870. „Poemul „Ultima dorință” anticipa cu mult renumitul poem eminescian „Mai am un singur dor”, a afirmat Maria Șleahtițchi.

La eveniment au luat cuvântul scriitorii Vladimir Beșleagă, Vitalie Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Victor Vasilache, precum și Cezaria Vasilache, șefa secției Muzeografie și proiecte expoziționale, care este curatoarea expoziției.

În expoziție sunt prezente 25 de autoare, prezentate în ordinea anului de naștere. Iată numele celor 25 de scriitoare, în ordinea cronologică în care s-au născut:

Carmen Sylva (1843-1916),
Veronica Micle (1850-1889),
Matilda Cugler-Poni (1851-1931),
Lucreția Suciu-Rudow (1859-1900),
Iulia Hașdeu (1869-1888),
Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955),
Elena Farago (1878-1954),
Otilia Cazimir (1894-1967),
Olga Crușevan-Florescu (1896-1975),
Liuba Dimitriu (1901-1930),
Olga Vrabie (1902-1928),
Lotis Dolënga (1905-1961),
Magda Isanos (1916-1944),
Irina Stavschi (1919-1994),
Ana Lupan (1922-1998),
Sanda Lesnea (1922-2008),
Ariadna Șalari (1923-2016),
Vera Malev (1926-1995),
Raisa Lungu-Ploaie (1928-2017),
Lidia Istrati (1941-1997),
Constanța Buzea (1941-2012),
Ana Blandiana (n. 1942),
Marcela Benea (n. 1948),
Leonida Lari (1949-2011),
Ludmila Sobietsky (n. 1952).

Expoziția va putea fi vizitată până la 15 mai.

img24001784

img24001784

img24001784

img24001784

img24001784

img24001784

img24001784

img24001784

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!