ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primarul Parisului vrea ca sportivii ruşi să nu aibă acces la Jocurile Olimpice

07:59 | 14.03.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că speră ca sportivilor ruşi să le fie interzisă participarea la Jocurile Olimpice de la Paris şi la ceremonia de deschidere a competiţiei, relatează Reuters.

În schimb, sportivii israelieni sunt total bineveniţi, a declarat ea într-un interviu pentru Reuters, în timp ce organizatorii JO din 26 iulie-11 august se pregătesc să se confrunte cu problemele apărute în urma războaielor din Ucraina şi Gaza. Comitetul Internaţional Olimpic, care decide asupra acestor chestiuni, urmează să discute la o viitoare sesiune problema participării sportivilor ruşi şi belaruşi la ceremonia de deschidere. Deocamdată, sportivii ruşi şi belaruşi nu pot participa sub drapelul ţărilor lor, dar lor li se permite să participe ca neutri - fără steaguri sau imnuri.

„Prefer ca ei să nu vină”, a declarat Hidalgo, potrivit Reuters, citată de News.ro. Comitetul Internaţional Paralimpic (IPC) a declarat săptămâna trecută că sportivii ruşi şi belaruşi care participă la Jocurile Paralimpice nu vor fi prezenţi la ceremonia de deschidere. „Nu putem acţiona ca şi cum (invazia Rusiei în Ucraina) nu ar exista”, a declarat primarul. „Nu putem acţiona ca şi cum (Vladimir) Putin nu ar fi un dictator care astăzi ameninţă întreaga Europă”. 

 

img24001795

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!